Drumul sfințeniei
17.09.2024
Prin canonizare se înţelege înscrierea sau aşezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinţilor ca o formă de recunoaştere a sfinţeniei unei persoane de către autoritatea bisericească.
Recunoaşterea sfinţeniei unui om care a trăit alături de noi presupune o adâncă smerenie şi bogăţie duhovnicească. Dar, odată recunoscut acest dar dumnezeiesc, semenii noştrii încep să îl cinstească, să i se închine şi să-i ceară ajutorul. Aceasta este prima etapă, şi cea mai importantă, din întreaga procedură de canonizare a unui sfânt.
Posibil că, uneori, credincioşii, din exces de zel, acordă o cinstire deosebită unor semeni cu o viaţă aleasă, dar care n-au primit darul sfinţeniei de la Dumnezeu. Aşadar, se urmăresc anumite condiţii de fond, care să ateste sfinţenia vieţii acestuia.
Prima dintre ele este "ortodoxia neîndoielnică a credinţei, păstrată până la moarte şi manifestată prin proslăvirea de către Dumnezeu, manifestată prin puterea de a suferi moartea martirică; puterea de a suferi diverse chinuri; puterea de a-şi închina viaţa celei mai înalte trăiri religioase; puterea de a săvârşi minuni, în viaţă sau după moarte; puterea de a apăra cu devotament dreapta credinţă. Iar acestea sunt întărite de răspândirea miresmei de sfinţenie după moarte şi confirmarea ei prin cultul spontan.
Recunoaşterea sfinţeniei unui om care a trăit alături de noi presupune o adâncă smerenie şi bogăţie duhovnicească. Dar, odată recunoscut acest dar dumnezeiesc, semenii noştrii încep să îl cinstească, să i se închine şi să-i ceară ajutorul. Aceasta este prima etapă, şi cea mai importantă, din întreaga procedură de canonizare a unui sfânt.
Posibil că, uneori, credincioşii, din exces de zel, acordă o cinstire deosebită unor semeni cu o viaţă aleasă, dar care n-au primit darul sfinţeniei de la Dumnezeu. Aşadar, se urmăresc anumite condiţii de fond, care să ateste sfinţenia vieţii acestuia.
Prima dintre ele este "ortodoxia neîndoielnică a credinţei, păstrată până la moarte şi manifestată prin proslăvirea de către Dumnezeu, manifestată prin puterea de a suferi moartea martirică; puterea de a suferi diverse chinuri; puterea de a-şi închina viaţa celei mai înalte trăiri religioase; puterea de a săvârşi minuni, în viaţă sau după moarte; puterea de a apăra cu devotament dreapta credinţă. Iar acestea sunt întărite de răspândirea miresmei de sfinţenie după moarte şi confirmarea ei prin cultul spontan.
Ce se întâmplă însă cu trupurile neputrezite ca ale unor oameni care nu au totuşi o viaţă deosebită? Pentru a verifica sfinţenia lor, Biserica a rânduit ca atunci când se descoperă rămăşiţe neputrezite să se facă şi 40 de Sfinte Liturghii, pentru ca Dumnezeu să descopere prin aceasta lucrarea Sa. Unde lipsesc aceste condiţii pe care Biserica le-a urmărit atunci când a făcut canonizarea cuiva, nu poate fi vorba de sfinte moaşte.
Extras din articolul "Drumul sfinţeniei: din istorie în calendar" apărut pe site-ul Ziarului Lumina - Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 24 Noiembrie 2009